Țara noastră a devenit casa temporară pentru mulți ucrainieni ce au fugit din calea terorii semănate în Ucraina. Echipele de Voluntari s-au mobilizat extrem de repede și au ajuns în timp să devină familii primitoare pentru țoți cei care treceau pragurile locurilor destinate refugiaților. Uimirea și stropul de bucurie pe care îl citeau pe chipurile refugiaților le-a dat și mai multă putere de muncă și mai multă solidaritate voluntarilor români.

”Am întâlnit 2 frațiori, fetița avea 4 anișori, iar băiețelul avea 6 anișori. Ne-am jucat într-una în club și ne-am tot fugărit. Fetița tot venea la mine sa o iau in brațe și oricând făceam o față mai tristă și observa asta, imediat venea sa ma consoleze și să mă țină în brațe. Punctul culminant a fost chiar la plecare. A venit să mă îmbrățișeze și am luat-o de mâini fiind chiar la nivelul ei. Ne-am privit ochi în ochi și ea își mușca buzele parcă încercând să își ascundă lacrimile și emoțiile. În același timp voia să îmi spună ceva dar nu își găsea cuvintele nicicum. Dintr-o dată m-am trezit cu un pupic mare pe obraz și m-a luat în brate cu toată forța ei . Pentru mine a fost un moment tulburator. Cum au ieșit pe ușă efectiv nu am reușit să îmi mai stăpânesc lacrimile!”



Andreeaa a vrut să împărtășească cu noi experiența primei ei acțiuni de voluntariat. Deși se descrie ca fiind o persoană anxioasă, întâmplările prin care a trecut în ultimele săptămâni au lăsat o amprentă de neuitat asupra ei. Mai ales experiențele cu micuții care își manifestau dragostea către oricine era dispus să o accepte au marcat-o pe Andreea.
„Cu oamenii faini cu care lucrez acum cot la cot m-am cunoscut acum 3 săptămâni. Atunci ne-am cunoscut toți de fapt în fața clubului și în nici patru ore am organizat totul acolo de parcă ne cunoșteam de o viață. Acum suntem ca o familie în care moneda de schimb sunt îmbrățisările calde. Aflasem de această acțiune de voluntariat de pe grupul de sprijin din Cluj și descopăr în fiecare zi cât de mult mă ajută să-mi depășesc gândurile și anxietățile.”





”O altă poveste pe care sigur nu o voi uita niciodată este cea a unei familii cu doi băieței sub 10 ani. Cum au ajuns la club, i-am pus direct la masă pentru că ne-au spus din prima clipă că trecuse ceva timp de când nu mai mâncaseră ceva. Nu au contenit sa ne mulțumească pentru orice gest făceam, chiar si cele mai neînsemnate. Erau atât de mirați că văd mâncare caldă, încât ne-au emoționat pe toți cei prezenți. În timp ce îi ajutam să se facă comozi, unul dintre copii chiar a adormit înfășurat în paturi, obosit și înfrigurat de pe drumul lung. Imaginea pe care am vazut-o cu el mi-a trezit foarte multe gânduri. Era un copil nevinovat, temător, care nu înțelegea de ce tocmai ei trebuie să treacă prin toate experiențele acestea. Și tatăl micuțului părea depășit de întreaga situație și plin de teamă m-a întrebat cât pot sta la club. Am citit în ochii lui teroare în așteptarea răspunsului, dar l-am asigurat că pot rămâne oricât au nevoie. Când ne-am revăzut în dimineața următoare, cu lacrimi în ochi ne-au spus că fusese cea mai bună noapte pe care au avut-o în ultimele două săptămâni. Ne spuneau într-una că am făcut deja destule pentru ei și își doreau să ne ajute cu orice puteau la club. Unul din copilași m-a surprins la un moment dat venind lângă mine și întrebându-mă dacă nu aș vrea să mă joc cu ei. O să păstrez mereu în amintire chipul lui, chipul băiețelului cu cruciuliță la gât”
Astfel de trăiri intense au avut toți voluntarii care au venit în ajutorul ucrainienilor ajunși la Cluj. Pe de o parte emoții când primeau o nouă familie în spațiul destinat cazării acestora, pentru că nici voluntarii și nici refugiații nu știau exact la ce să se aștepte; pe de altă parte tristețea când părăseau clubul pentru a-și continua drumul către țările unde vor începe o nouă viață.
Recunoștința pe care au arătat-o toți oamenii refugiați la Cluj a fost dovada faptulul că am facut exact ce trebuia, am făcut un bine ce nu va fi uitat niciodată.
Dacă doriți să sprijiniți demersul umanitar, o puteți face prin donații in crypto, instalati Maiar folosind referal link https://get.maiar.com/referral/pw23kgd3d9 si puteti transfera Bitcoin, Ethereum sau eGold direct din aplicatia de mobil Maiar.
Orice ajutor este binevenit și mulțumim mult tuturor celor care au ajutat .
Bitcoin
Ethereum
Elrond
Donate Bitcoin to this address
Scan the QR code or copy the address below into your wallet to send some Bitcoin
Donate Ethereum to this address
Scan the QR code or copy the address below into your wallet to send some Ethereum
Donate Elrond to this address
Scan the QR code or copy the address below into your wallet to send some Elrond
